2009, Bucuresti, Bd. Lacul Tei, cladire de birouri

1985, la cateva sute de metri distanta

2009, Bucuresti, Bd. Mihalache

Anii 1920, arhitectura de peste drum

2009, Bucuresti, Str. Gral Berthlot, cladire de birouri

Anii 1920-30, Bucuresti, cladiri de birouri

2009, Bucuresti, Str. Dr. Felix, scara inumana a noului

2009, idem, scara umana a vechiului

2009, str. Caderea Bastiliei, amplasamentul unei noi cladiri de birouri

Propunerea A:		Propunerea B:

2009, case in comuna Valu-lui-Traian, Jud. Constanta, adaptare a unui model urban contemporan

1930, casa la cateva sute de metri distanta de celelalte, de asemenea adaptare a unui model urban contemporan

Bucuresti, inainte de al doilea razboi mondial:

Bucuresti, inainte de 1990:

Bucuresti, dupa 1990:

Poate ca acum, cand pe fondul crizei economice productia de arhitectura s-a diminuat ca niciodata de la al doilea razboi mondial, soarta ne ofera o „sansa” rara: timpul necesar reflectiei si reconsiderarilor.

Si daca tot avem timp, este momentul sa (re)citim si sa (re)vedem.

Sa vedem de exemplu:

1. Expozitia cu proiectele originale ale arhitectului Ion Mincu, considerat initiatorul stilului romanesc in arhitectura (culta), deschisa actualmente la Muzeul National de Arta al Romaniei;
2.Case vechi (tot in Bucuresti) pe strazile Icoanei, Aurel Vlaicu, Dumbrava Rosie etc..

Sa citim de exemplu lucruri ca acestea:

1. Articolele domnului Andrei Pippidi din „Dilema Veche” despre exemplare valoroase de arhitectura bucuresteana, unele in pericol de disparitie „gratie” apetitului speculativ imobiliar, altele deja disparute;

2. „Arta de a construi orase”, Camillo Sitte, Viena 1889:
„Ar trebui sa se gaseasca o formulare pozitiva exigentelor artei, deoarece a devenit imposibil sa te bazezi pe gustul general care nu mai exista in domeniul artei. Trebuiesc studiate cu orice pret operele trecutului si sa se substituie traditia artistica pierduta cu cunostintele teoretice care stau la baza frumusetii vechilor planuri.”

3.„Pierderea masurii”, Hans Sedlmayr, Viena 1948:
„„Modernitatea” (1760 - ?) sta sub semnul abisului dintre Dumnezeu si om, postularea asa-zisului om „autonom” si inlocuirea divinitatii trinitare cu noi zei si idoli: natura si ratiunea (panteism, deism), arta (estetism), masina (materialism), haosul (antiteism, nihilism).
[...] asa de pilda de destinul epocii se leaga noua inaintare a „suprafetei”; caracterul plat si spatialitatea castiga teren in fata sculpturalului, a plasticitatii.
[...] Noua dominanta a „suprafetei” in arta „moderna” are cu totul alt sens decat in arta pre-gotica. In pictura romanica legarea de o suprafata este expresia transcendentei. Dimpotriva, in arta „moderna” domnia suprafetei devine o franare a elementului uman in arta, care fusese legat de plasticitate, si duce la o limitare a libertatii in favoarea nu a unui supranatural, in care nu crede, ci a „elementarului”. O transcendere a umanului nu in sus, ci in jos.”

4.„Complexity and contradiction in architecture”, Robert Venturi, Museum of Modern Art, New York, 1966:
„Arhitectura este prea complexa pentru a putea fi abordata cu o ignoranta intretinuta sistematic”.

5.„Urbanismul, utopii si realitati”, Francoise Choay, Paris 1965:
„Va trebui sa ajungem la distrugerea peisajului [urban], la masacrul mostenirii urbane, la poluarea teritoriului datorata realizarii a-critice si fara criterii a cladirilor ce pretind ca simbolizeaza modernitatea si progresul, ca Europa sa se inspaimante si sa se preocupe de calitatea locurilor in care traim”.

Etc.
Din cele de mai sus (si multe altele) ar trebui sa (re)invatam ca arhitectura este facuta din:

1. Spatii (de trait in ele);
2. Volume;
3. Suprafete, texturi, culori;

studiate sinergic pentru a rezulta o compozitie armonioasa (vezi mai jos definitia Simetriei data de Vitruviu).

Iar valorile la care ne referim sunt perene, numai acestea putand conferi adevarata valoare unei creatii de arhitectura autentice. Aici intervine desigur cultura, talentul si vocatia arhitectului.

„Arta este „o expresie a epocii” numai in sens temporal, iar in esenta este extratemporala: epifanie a eliberarii de timp, a eternului in refractia timpului. Contestarea acestei eternitati este in esenta si o contestare a artei. Caci numai „talentul mediocru este vesnic prins in temporalitate si trebuie sa se hraneasca din acele elemente care zac in ea” (Goethe). Realizarile adevaratului artist nu vin din epoca, ele forteaza inchisoarea temporalitatii [...]. Desigur ca si ele trebuie sa se foloseasca de elemente ale epocii pentru crearea noului.” (cf. „Pierderea masurii”, Hans Sedlmayr, Viena 1948)

In schimb, in ultimii ani am asistat in arhitectura romaneasca la o cursa a teribilismelor simplificatoare, fara nici o preocupare pentru frumos si context. Nici macar pentru „frumosul arbitrar, care depinde de circumstante” (cf. „L’Architettura generale di Vitruvio” compendiu de Perrault, Venezia 1747):
- cursa materialelor de constructie „minerale” si reci (otel, sticla etc.) prin care nu s-a urmarit frumosul arhitectural si urban ci numai o copiere snoaba a unor realizari de aiurea adaptate fara criterii;
- cursa „tehnologiilor avansate”, exploit-uri absurde cum ar fi: parti de cladire iesite in consola in mod hidos, proportii urate, alaturari de materiale si culori nepotrivite.
- cursa adaptarilor fara discernamant a unor „curente” la moda mai ales in SUA (high-tech, post-modernism, minimalism, deconstructivism si alte „ism”-uri) fara a tine seama de contextul urban si de aspectativele comunitatilor.
Sigur ca o parte din „vina” o au si administratiile care autorizeaza astfel de constructii si clientii care „preseaza” arhitectul in sens speculativ.

Dar noi sustinem ca, inarmati cu buna-credinta si cultura corespunzatoare, se poate intodeauna gasi compromisul acceptabil pentru toata lumea, inclusiv pentru comunitate, judecatorul suprem.

Sustinem ca se poate regasi echilibrul enuntat de Vitruviu inca in antichitatea romana:
„Soliditate, utilitate (functionalitate), frumusete” [N.B. In aceasta ordine !]

In fond si atunci arhitectii erau supusi unor presiuni similare politice si sociale. Si totusi reuseau acea Simetrie, echivalentul frumusetii si armoniei in acceptia lui Vitruviu:
„Simetria inseamna in general la Greci si Latini relatia marimii intregului cu toate partile sale; cand acea relatie [proportie] este asemanatoare cu cea dintre partile insesi, ce au dimensiuni diferite, intr-un tot unitar.” (cf. Idem)

De asemenea:
„Cladirile pot sa aiba doua feluri de frumusete; una este Pozitiva, cealalta Arbitrara. Frumusetea pozitiva este cea care place prin ea insasi. Frumusetea Arbitrara este cea care nu place neaparat, dar placerea produsa de aceasta depinde de circumstantele ce o insotesc.” (cf. Idem)

Speram deci ca criza morala si economica sa conduca la re-descoperirea valorilor autentice si re-facerea unui mediu construit mai organic-omenesc.
Citam din nou din „Pierderea masurii” de Hans Sedlmayr:
„In viata sufleteasca colectiva primul semn al unui inceput de vindecare ar fi ca frica, melancolia si instrainarea sa faca loc seninatatii, [...] a unei bucurii urcand din adancul sufletului si a unui umor adevarat. [...]
Innoirea poate insa fi dorita numai acolo unde situatia este resimtita cu melancolie, unde se sufera din cauza aceasta, acolo unde oamenii sunt jenati de plasarea omului si aproape ca ajung la disperare.
Si acolo unde suferinta este luata de om asupra-si, incercand sa-i dea un sens; „secretul consta in faptul ca suferinta genereaza forte tamaduitoare superioare” (Ernst Junger). [...] Nu trebuie negat ca pana si cea mai rea perturbare a legaturii cu Dumnezeu se poate preface in salvare. „Este legea renasterii, de a putea sa se dezvolte din rau” (Rutilius Namatianus)
[...] nu este vorba „deloc de roata istoriei, ci de axa in jurul careia se invarteste. Este vorba de centru si masura”. (H. Thielicke)

Cateva proiecte exemplare, mai vechi si mai noi:

Volume, spatii si decoratii armonios compuse intr-o unica cladire: H. P. Berlage, Sediul sindicatului prelucratorilor de diamante, Amsterdam 1904

Spatiu urban armonios compus, sustinut de o arhitectura potrivita: Edwin Lutyens, Finsbury Circus, Londra 1921-1925

Urbanism contemporan care respecta valorile traditionale (strazi, piete, proportii etc.): Leon Krier, Proiectul re-urbanizarii „cartierului european”, Luxemburg 1978

Succesiune de spatii compuse armonios: Proiect pentru un complex hotelier, Bucuresti 2004

Propunere contemporana care tine cont de valorile traditionale ale contextului: Proiect pentru o cladire de birouri pe str. Caderea Bastiliei, Bucuresti 2009

Insertie contemporana reusita intr-un context urbanistic vechi: Ansamblu de locuinte la Lisabona, Portugalia 2009

Nou ansamblu de cladiri in mediu rural, reprezentand un succes din punct de vedere artistic intrucat tine cont de tipologia urbanistico-arhitecturala locala: Sat turistic in comuna Pietrosita, jud. Dambovita 2009

.......................................................................................................................................

La final, alte cateva sugestii pentru arhitectii si urbanistii romani, alese oarecum intamplator dintre nenumarate exemple de urmat (in ordine cronologica):

Armonia compozitiei: Vila, fresca romana, Muzeul National de Arheologie Napoli.

Poezia detaliului: Detaliu de portal la Palazzo della Torre, Andrea Palladio, Verona, circa 1570.

Compozitie armonioasa a spatiilor interioare unei cladiri, fiecare dintre acestea fiind artistic proportionate : Sectiune prin Palazzo Antonin Antonini, Andrea Palladio, Udine, circa 1570.

Spatiu urban caracteristic, frumos proportionat si arhitecturat: Piata principala, Evora, Portugalia.

Spatiu in acelasi timp interior si exterior (o ambiguitate calificanta), armonios proportionat si decorat: K. F. Schinkel, Porticul de acces la Altes Museum, Berlin 1825.

Compozitie urbana armonioasa de spatii (strazi, piete) si volume (cladiri, statui): Urbanism roman vazut de pe Pincio, Roma.

Compozitie de spatii urbane: Urbanism nocturn, Lisabona, Portugalia.

Volum armonios, decoratii traditionale stilizate: Bloc de locuinte, Verona, Italia.

Volum sculptural, decoratie de inspiratie clasica si „liberty”: Locuinta, Verona, Italia.

Urbanism complex, echilibrat, armonios: Cartierul „EUR”, Marcello Piacentini, Armando Brasini si altii, Roma, 1938-1942

Complex rezidential ce respecta traditia si nevoile de spatiu ale locuitorilor (inclusiv de spatiu verde): Ansamblu nou de locuinte la Eraclea, Italia.

.................................................................................................................................................................